VICTOR PONTA

Portret de candidat

Scroll

Se prezinta drept "cel mai tanar premier din istoria Romaniei", dar conduce un partid care, potrivit sondajelor, are un plus important de sustinere in randul pensionarilor. A fost poreclit "micul Titulescu"de prieteni si "Kim Jong Un al Romaniei" de adversari. Sondajele arata ca Victor Ponta e unul dintre favoritii competitiei pentru presedintie. Drumul pana aici a fost insa sinuos si nu o data cariera politica lui Ponta a parut sa se fi sfarsit prematur.

Indiferent ce candidat votezi, nu lasa pe altii sa iti aleaga viitorul. Spune YES LA VOT! Aici gasesti portretele candidatilor si mesajele unor romani care te inspira sa nu-i lasi pe altii sa iti aleaga presedintele.

Victor Ponta

Victor Ponta s-a nascut in 1972, in Bucuresti. Numele de familie, usor neobisnuit, il datoreaza unui stramos italian, “Ponte”. A studiat dreptul in Romania si Italia, apoi l-a predat si l-a practicat. Astfel a ajuns Victor Ponta in atentia opiniei publice la sfarsitul anilor ’90. Era pe atunci un energic procuror in lupta cu coruptia si curand a fost numit seful Biroului de Combatere a Spalarii Banilor. Intr-o Romanie bolnava de coruptie, era cea mai buna recomandare pentru un tanar care voia o cariera politica. Asa ca Victor Ponta, pana atunci un membru al Partidului Liberal, dupa spusele mamei sale, s-a inscris in PSD. Gestul a fost facut la invitatia liderului de atunci al social-democratilor, premierul Adrian Nastase, care l-a cooptat in echipa sa guvernamentala, recomandandu-l drept “micul Titulescu”.

Intrarea in PSD si protectia lui Nastase pareau sa-i fi deschis lui Victor Ponta toate portile. Inainte sa implineasca 30 de ani a intrat in guvern ca sef al Corpului de Control iar apoi a trecut prin mai multe portofolii ministeriale. Si-a facut in partid propriul fief: Tineretul Social Democrat, caruia i-a creat o identitate noua in jurul figurii emblematice a lui Che Guevara, unul dintre idolii lui Ponta. Ascensiunea rapida i-a creat insa si dusmani, mai ales in randul liderilor locali ai partidului, in primul rand influentul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie. “Ai distrus partidul asta, ba!”, l-a acuzat Vanghelie la un congres.

Victor Ponta

Iar adversarii au profitat de faptul ca mentorul lui Ponta, Adrian Nastase, a pierdut succesiv alegerile prezidentiale, sefia PSD si apoi si pe cea a Camerei Deputatilor. Ponta a fost trecut pe linie moarta si risca sa devina unul dintre sutele de parlamentari anonimi ai partidului. Asa ca l-a facut uitat pe Nastase si s-a raliat noului lider al social-democratilor, Mircea Geoana, fiind rasplatit cu un post de vicepresedinte al partidului si cu functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul.

In aceeasi perioada, si viata personala a lui Victor Ponta a trecut printr-o cumpana. A divortat de prima sotie, cu care avea un baietel, pentru a se recasatori cu Daciana Sirbu. O casatorie care a avut loc tocmai la Beijing, departe de ochii socrului – vicepresedintele PSD Ilie Sirbu, care declarase ca relatia celor doi e “o greseala”. In 2007, Daciana si Ponta au fost si la “Dansez pentru tine”, intr-o editie a emisiunii in care a aparut si contracandidata sa de acum, Elena Udrea.

Victor Ponta

Ponta nu a avut viata usoara in PSD sub conducerea lui Mircea Geoana, dat fiind ca nu a respectat niciodata 100% linia partidului. In 2007 a riscat chiar excluderea, “calaul” sau politic fiind Marian Vanghelie. A scapat gratie aliatilor sai din partid si a reintrat in gratiile lui Geoana, dovada fiind faptul ca in 2009 acesta l-a facut purtator de cuvant al campaniei sale electorale pentru prezidentiale.

Campania s-a incheiat in tragicomedie pentru candidatul PSD. Ponta insusi pare sa nu fi fost convins de sansele acestuia, dovada faptul ca, potrivit marturisirilor sale, in primul tur a votat pentru Crin Antonescu. Iar apoi a reusit sa transforme infrangerea lui Geoana intr-o victorie personala.

La inceputul lui 2010, cu nicio saptamana inainte de Congresul PSD, Ponta a anuntat ca va candida la presedintia partidului. Aparent o candidatura surpriza, insa Ponta a reusit sa adune voturi atat de la vechea cat si de la noua garda a social-democratilor si l-a invins pe Geoana, devenind in februarie noul presedinte al PSD. Cat despre fostul sau sef, acesta a fost trecut rapid pe linie moarta, Ponta considerandu-l “imaginea esecului” – iar un an mai tarziu, a fost exclus din partid.

Victor Ponta

Schimbarea de la varful PSD s-a facut curand simtita. Decis sa iasa din opozitie, Ponta a incheiat in februarie 2011 o alianta cu noul presedinte al liberalilor, Crin Antonescu: Uniunea Social-Liberala, al carei principal obiectiv era indepartarea lui Traian Basescu de la Cotroceni. Dupa un an slab, marcat de plecarea multor social-democrati nemultumiti de linia politica a noului lor sef, USL a reusit sa ajunga la guvernare in 2012. Sansa le-a fost oferita lui Ponta si Antonescu de un sir de greseli ale Puterii de-atunci care au culminat cu protestele din Piata Universitatii.

Pe 7 mai 2012, Victor Ponta a devenit cel mai tanar prim-ministru din istoria Romaniei. A promis “cel mai competent si cel mai cinstit guvern pe care l-a avut Romania”. Guvernarea USL a inceput insa cu un scandal de plagiat in centrul caruia s-a aflat chiar premierul si care revine periodic pe agenda adversarilor sai politici. Ponta a fost acuzat ca si-a copiat cea mai mare parte a lucrarii de doctorat iar plagiatul a fost confirmat de o comisie a Universitatii din Bucuresti, insa justitita a decis ca nu poate fi urmarit penal.

Nici scandalul plagiatului, nici faptul ca din primul guvern USL si-au dat demisia 7 ministri nu a impiedicat Uniunea sa obtina o victorie clara la alegerile locale si generale din acelasi an. Eveniment marcat de cel mai mare mare show politic de dupa 1989: mitingul electoral al USL de pe National Arena. Relatia dintre Victor Ponta si Crin Antonescu parea garantia trainiciei acestei aliante. „Il consider pe Crin nu doar un partener, ci un prieten”, declara premierul la inceputul lui 2013. Un an mai tarziu, insa, prietenia se transformase intr-o dusmanie pe viata si pe moarte. Ce s-a intamplat intre timp?

„Il consider pe Antonescu, nu doar partener, ci un prieten. Va fi un presedinte foarte bun al Romaniei”
Victor Ponta, februarie 2013

Vreme de un an de zile, USL a tinut-o intr-un continuu scandal. De la casatoriile gay pana la Rosia Montana, orice a fost un bun pretext pentru ca Ponta si Antonescu sa se certe, acuzandu-se reciproc de colaborare cu Traian Basescu, marele dusman al USL . In cele din urma, ruptura definitiva a fost prilejuita chiar de actualul contracandidat al lui Ponta, Klaus Iohannis, pe care liberalii au vrut sa il aduca in Guvern ca vicepremier si ministru de Interne. In februarie 2014, PNL a iesit de la guvernare si Ponta a format in martie o noua majoritate cu UDMR, PC si UNPR. Explicatia pentru conflict a fost oferita cateva luni mai tarziu de Ponta intr-un dialog cu Antonescu: fiecare a crezut despre celalalt ca ar fi „omul lui Basescu”.

Daca alianta intre PNL si PSD ar fi rezistat, conform protocolului USL, candidat la presedintie ar fi fost liderul liberalilor, iar Ponta ar fi ramas prim-ministru. Odata cu ruperea USL, insa, premierul a avut liber la functia suprema in stat. Asa ca pe 20 septembrie si-a lansat candidatura, tocmai in ziua in care a implinit 42 de ani. Show-ul cu 70.000 de mii de membri de partid si simpatizanti ai PSD i-a facut pe contracandidati sa-l declare “Kim Jong Un al Romaniei”. Social-democratii au fost insa multumiti: au reusit sa depaseasca show-ul electoral al USL.

"Ma simt pregatit, am curajul, am increderea, credinta, impreuna cu dumneavoastra, ca pot fi presedintele romanilor”, le-a spus Ponta celor prezenti la uriasul miting electoral. Multe sondaje il crediteaza cu prima sansa la alegeri; ramane insa de vazut daca Victor Ponta va deveni, dupa cel mai tanar premier, si cel mai tanar presedinte din Europa.

Fotografii: Mediafax Foto, Facebook Victor Ponta Video: Stirile PRO TV