certSIGN este implicat de mult timp în zona de educație, organizând cursuri de securitate cibernetică pentru elevi și pregătind echipa României care participă la European Cyber Security Challenge (ECSC), competiție câștigată de țara noastră în 2019. În acest fel, cunoaștem în mod direct cerințele cu privire la protecția, în primul rând a elevilor, atunci când consumă resurse on-line. Iar sistemele de educație la distanța trebuie să țină cont de aceste cerințe și, de asemenea, să includă conținut educațional privind alfabetizarea digitală - încă din clasele primare - și securitatea cibernetică, pe înțelesul copiilor. Informații similare trebuie transmise și profesorilor și părinților.
#gomobile este un proiect ce se desfășoară încă de anul trecut și reprezintă răspunsul certSIGN la nevoile clienților de business de a obține soluții personalizate, preinstalate pe terminalele mobile ale angajaților sau partenerilor, configurate în funcție de elementele specifice fiecărui domeniu de activitate, cu scopul de a ajuta companiile să devină 100% digitale și este o soluție integrată implementată cu tehnologii de top Samsung.
Ne propunem de această dată să fim alături și de instituțiile de învățământ, dar și de tinerii elevi, în perspectiva de a testa și evalua această soluție ca alternativă reală la învățământul clasic de până acum.
În acest sens, în curând vom avea ocazia să vă furnizăm mai multe detalii în cadrul unui interviu live cu reprezentanții Samsung și certSIGN pe marginea acestei tematici de interes național.
Află mai multe AICI.